Nimeni nu știe cum mă simt atunci când sunt DOAR EU CU MÂNCAREA

La început poate fi ocazional

.Un episod rar, în care mâncarea pare să aducă liniște.

Dar, treptat, se transformă într-o obișnuință.

Apeși pe pilot automat: stres → frigider → vinovăție.

Și ajungi să mănânci nu pentru foame, ci pentru evadare.

Pentru un strop de liniște.

Pentru câteva clipe de pace.

E o luptă tăcută, purtată adesea pe ascuns.

Sub zâmbete forțate și replici de tipul „sunt bine”.

Dar înăuntru e un gol care devine tot mai mare.

Mâncarea devine confidentul ascuns…

Iar în urma ei rămân rușinea, neliniștea și durerea.

Sunt acele seri când vii obosit/ă acasă și deschizi frigiderul chiar dacă ai mâncat deja

.Sau acele zile când simți un gol interior pe care nimic nu pare să-l umple.

Poate după un conflict, după o zi tensionată sau pur și simplu atunci când te simți singur/ă.

În acele momente apare impresia că nimeni nu te-ar putea înțelege.

Că ești singur/ă în toată povestea asta.

Uneori parcă nici tu nu te înțelegi pe tine… dapoi să mai poată înțelege altcineva.

Îți spui că e rușinos, că trebuie ascuns. Și te închizi și mai mult în tine.

Dar adevărul este că tot ce trăiești are o explicație și mai important decât atât, există mereu o cale de a învăța să gestionezi ceea ce nu îți face bine.

Pas cu pas poți să înveți un alt mod de a trăi, mai blând și mai sănătos cu tine.

Un mod în care mâncarea nu mai e singura alinare, ci doar o parte firească a vieții.

Ai în tine resursele de care ai nevoie, chiar dacă acum par ascunse poate sub griji sau oboseală.

Nu ești definit/ă de aceste comportamente.

Rușinea blochează vindecarea.

de Ilona Păcurari

îmi poți lăsa gândurile tale, apăsând butonul de mai jos:

Contact