Ce legătură este între mersul pe pârtie și mâncatul compulsiv sau mâncatul dulciurilor în exces ?

Am detestat schiurile !

Am considerat mult timp, că a mă da pe o pârtie abruptă și alunecoasă pur și simplu nu e de mine.

A fost un moment în viața mea când am coborât o partie intreagă în clăpari și cu schiurile târâite în mână după mine...

Ani mai tarziu au fost zile in care, chiar și cu instructor langa mine, plângeam in timp ce coboram o partie intreaga pe schiuri... 

Mi-am intărit astfel convingerea că, a merge pe o pârtie abruptă și alunecoasă, nu e pentru mine... e pentru acei oameni care au noroc să se descurce la sporturile de iarnă... au ei  “ceva al lor pe care eu nu il am„.

Consideram că eu nu am acele abilități speciale pe care norocoșii le au.

Până când am pus placa în picioare.

Și atunci am descoperit că nu trebuie să ai noroc și nici vreun talent înnăscut pentru a te da pe o partie abrupta si alunecoasa.

Dintr-odată nu mai plângeam pe pârtie, nu mai coboram târâind placa după mine, mă trezeam la 5.30 cu bucurie ca să mă duc pe munte.... mă BUCURAM de experiență, de minunăția de peisaj văzut din vârful pârtiei, de tot ce trăiam.

Ce se schimbase ?

Pârtia era tot abruptă și alunecoasă.

Eu nu mă trezisem peste noapte diferită, nu aveam nicio abilitate nouă care să imi fie de ajutor în cucerirea munților.

Ce se schimbase de fapt?

Se schimbase modalitatea de a ajunge din vârful pârtiei până jos... se schimbase felul în care aluncam pe zăpadă... se schimbase perspectiva mea asupra „datului pe pârtie”.

Eu eram aceeași și totuși eram alta pe pârtie.. Mă DESCURCAM SĂ FAC CEVA CE NU CREZUSEM NICIODATĂ CĂ VOI PUTEA SĂ FAC.

Ce legătură are toată această poveste a pârtiei cu dezechilibrele alimentare?

Ei bine,  oamenii sunt diferiți. Tocmai din acest motiv, o strategie poate funcționa de minune pentru cineva și poate să nu funcționeze deloc pentru altcineva. Nu toți oamenii care urmează fix, dar fix același drum, ajung să obțină echilibrul în bucătărie și în farfurie... să gestioneze eficient mâncatul în exces de dulciuri, sau episoadele de mâncat compulsiv (binge eating).

Dacă ai încercat până acum X sau Y metodă și tot simți că nu ai o relație bună cu mâncarea sau cu al tău corp, te rog să îți amintești de „povestea pârtiei”. 

Nu ai ÎNCĂ un echilibru în alimentație nu pentru că îți lipseste norocul, ci pentru că nu ai gâsit ÎNCĂ modalitatea potrivită ție "de a cuceri pârtia".

Ce pot să îți spun sigur este că nu ai nevoie de o stea norocasă sau de abilități speciale pentru a te simți în control în preajma mâncării, pentru a avea un corp armonios și pentru a te bucura real de mâncare, fără tot felul de gânduri și emoții care să nu îți dea pace.

Sunt oameni care urâsc schiurile

Sunt oameni care încercă schiurile și se simt excelent cu ele pe pârtie

Sunt oameni care urâsc placa

Sunt oameni care iubesc placa

Sunt oameni care se dau cu sania...

Alți oameni preferă să se plimbe pe jos pe zăpadă...

Alții preferă să urce sau să coboare pârtia prinvind-o din telescaun, sau din telecabină.

Cu toții avem posibilitatea de a ne da pe un deal cu zăpadă... dar fiecăruia i se potrivește mai bine o anumită variantă de a ajunge din punctul A în punctul B.

Nu te opri din drumul tău către a fi în armonie cu mâncarea și cu al tău corp !

Găsește strategia și specialistul care ți se potrivește ție și vei reuși să ajungi să vezi mâncarea ca pe o bucurie.

de Ilona Păcurari,

îmi poți lăsa gândurile tale apăsând butonul de mai jos.

Contact