Mâncatul compulsiv – ce nu se vede și nu se spune

„Povestea ei… și, povestea multora”

EA termină o zi lungă la serviciu.

Își spune că de data asta ... in seara asta... va fi diferit.

Că va merge direct acasă, că nu se va opri la magazin.

Dar cum trece prin fața vitrinei luminate, gândul la dulciurile preferate devine mai puternic decât orice plan. Intră.

Cumpără. Își promite că va gusta doar puțin, „doar să-și facă pofta”.

Seara, în liniștea apartamentului, deschide primul ambalaj. Primele minute chiar par dulci, liniștitoare, aproape ca o recompensă după toată agitația zilei.

Dar apoi apare acea forță invizibilă: nevoia de a continua, chiar și după ce s-a săturat.

Nu se mai bucură de gust. Nu mai e despre dulciuri.

E despre acel gol care parcă cere să fie umplut, dar care parca nu e cu adevarat satisfacut niciodată.

Dincolo de ambalaje și zâmbete

Când se termină episodul de mâncat, rămâne doar neliniștea.

Ambalajele ascunse în grabă, rușinea care apasă în stomac mai tare decât mâncarea.

Și poate cel mai greu e momentul în care EA se privește în oglindă. Parcă nu mai vede persoana care este, ci o imagine distorsionată de vinovăție și autocritică. Dimineata i se pare că hainele nu mai cad la fel de bine, că bluza e mai strânsă, că pantalonii nu mai așază cum trebuie., deși in realitate corpul ei arata la fel. Stomacul se simte greu, ca și cum ar purta în el toată povara episodului din seara trecută.

Dimineața, EA merge la serviciu, zâmbește, vorbește cu colegii, dar în interior se simte tot mai singură. Nimeni nu bănuiește. Nici cei de acasă, nici cei apropiați.

Asta face mâncatul compulsiv atât de dureros: este un război invizibil, purtat în tăcere, ascuns sub zâmbete care par reale, dar de multe ori nu sunt, pentru că în minte sunt gânduri dureroase despre mâncare.

O luptă care nu se vede, dar se simte

E acel moment când mâncarea devine confident, alinare, refugiu. Dar după fiecare episod, golul rămâne mai mare decât înainte.

Și atunci EA își promite că „data viitoare” va fi altfel. Că va fi mai puternică, că va avea mai multă voință. Dar în scurt timp istoria se repetă.

Este un ciclu care epuizează. O luptă tăcută, dusă între EA și EA, în spatele ușilor închise.

Dacă și tu te regăsești în rândurile acestea, să știi că nu ești singur/ă.

Mâncatul compulsiv nu e despre lipsă de voință, ci despre o durere care caută alinare.

Și la fel cum ai învățat acest tipar, poți învăța și alt mod de a trăi. Un mod în care mâncarea să nu mai fie confidentul tău secret, ci doar ceea ce este: hrană.

Povestea nu se termină aici.

Poate începe un alt capitol, unul în care să găsești alinare adevărată, blândă și sănătoasă.

Dacă simți că povestea de mai sus seamănă cu a ta, fă un pas spre schimbare. Nu trebuie să porți singur/ă această luptă. Apelează la un specialist care te poate indruma.

îmi poți lăsa gândurile tale, apăsând butonul de mai jos:

Contact

Acesta este un material educațional, informativ și nu o formă de a diagnostica sau trata. Întotdeauna adresați-vă unui specialist pentru a discuta despre situația dumneavoastră particulară și pentru a găsi cea mai potrivită abordare